Warm

Iubesc zilele in care stiu ca nu am nimic concret de facut si pot sa petrec timpul cu persoanele potrivite. Uneori, insa, sunt mai satisfacatoare cele in care pierzi din orele tale ocupate pentru a le imparti cu cineva drag. Obisnuiam sa am un sentiment de vinovatie cand imi planuiam un anumit program si faceam cu totul alte lucruri, dar am ajuns la concluzia ca daca iti place ce faci, nu e timp irosit.

In momentele in care stai cu cei apropiati si simti o conexiune iti dai seama ca ti-ai ales persoanele potrivite. Mi-am scos prietenele din casa si le-am lasat, in schimb, sa se joace cu parul meu si cu aparatul foto. A rezultat nu doar o postare pe blog neplanuita, care sper sa le multumeasca, dar si o dupa-amiaza incarcata de rasete si flashback-uri din alte zile asemanatoare; momente mici cu importanta mare.

Cu toate ca mi se spune des ca imi sta mai bine cu parul drept, nu sunt de aceeasi parere. Daca mi-as indrepta parul mai des, ar deveni ceva obisnuit si banal. Cred ca e de vina impactul vizual pe care il are schimbarea. Am impresia ca imi schimba trasaturile fetei, iar cand ma uit in oglinda ma recunosc cu greu. E si motivul pentru care nu rezist mai mult de cateva zile fara parul meu pufos si ondulat care mi-a construit imaginea, dar daca trebuie, mai fac cate o exceptie...